Prinţesa Urbană

Lansat în 2007 ca blog personal, PrințesaUrbană.ro (marcă înregistrată la OSIM din 2011) s-a dezvoltat într-un brand care include un blog personal de parenting, o pagină de Facebook cu 264.000 followeri care s-au alăturat paginii organic, pentru că rezonează cu conținutul, o comunitate de 2 milioane de cititori anual pe blog, trei grupuri private pe Facebook cu 250.000 de părinți români din toată lumea, dedicate sprijinului emoțional și educației cu blândețe, o serie de cărți best-seller pentru părinți și cărți pentru copii sub același brand (40 de titluri), o serie de întâlniri cu comunitatea și evenimente mari în toată țara, conferințe și ateliere (150-1.000 de participanți) şi o serie de live-uri cu invitați experți din domeniile Sănătate, Psihologie, Educație, Cultură.

Site-ul are un ton extrem de personal. Toate experiențele, sfaturile, trăirile publicate sunt autentice şi asumate. Nu scriu despre branduri pe care nu le cunosc foarte bine și despre care nu am exclusiv feedback pozitiv. Mă implic în campanii cu maximă responsabilitate, nu scriu recenzii plătite sau în sistem barter. Articolele sponsorizate sunt redactate sub forma unor poveşti de viață adevărate. Mențin mereu un echilibru de conținut: procentul de articole sponsorizate nu poate fi mai mare de 20% din totalul textelor publicate, pentru a menține interesul audienței, dar şi bunăvoința cititorilor față de posturile sponsorizate şi brandurile menționate. Toate posturile sponsorizate sunt marcate ca atare în titlu, cu categorie și tag special.

Blogul include o categorie consistentă cu articole de parenting realizate alături de specialiști, bazate pe studii și cercetări sau bazate pe propria experiență de familie.

Există categorii speciale adresate sarcinii, nașterii, alimentației sănătoase, educației cu blândețe, adolescenților și taților

Articolele care fac parte din campanii publicitare au o categorie dedicată și sunt semnalizate din titlu cu (P)
Acum nouă ani am introdus și o rubrică dedicată altor autori: Cititoarele scriu. Aici public texte de calitate semnate de cititoare, pe subiecte străine mie, dar de interes pentru comunitatea mea. Ofer astfel informații din zone la care eu nu am acces, cum ar fi sistemul educațional din alte țări, infertilitatea, autismul, divorțul, violența în familie.
Pagina de Facebook găzduiește o serie de peste 60 de episoade Live cu invitați cunoscuți, experți în domeniile lor, pe teme de educație, psihologie, neuroștiință, medicină

Scopul principal al existenței comunității Printesa Urbana este ca ea să ofere sprijin prin informație validată științific, confort emoțional, emoții autentice, un scris plăcut, sugestii de lectură şi petrecere a timpului liber, ocazional concursuri şi prezentări de produse.

Campanii şi colaborări cu branduri

Îndemn la empatie, alegeri informate, iubire necondiționată, creșterea copiilor cu respect și răbdare.
Grupurile private de Facebook și prezentările pe care le susțin la evenimente nu pot face obiectul nici unui tip de comunicare comercială.

În ultimii 16 ani am creat și promovat pe blog și în comunitate numeroase campanii de informare și schimbare a mentalităților autohtone în ceea ce privește:

Educarea copiilor fără umilințe și abuz
Depresia post-partum și nevoia mamelor de sprijin și empatie
Condusul responsabil și plasarea copiilor în scaune auto în mașină
Alimentația sănătoasă și echilibrată, mai ales în primii ani de viață
Importanța mersului la medic
Nevoia de terapie și educație psiho-emoțională
Importanța cititului de la vârste foarte mici
Nevoia de educație despre intimitate și sexualitate în școli
Importanța informării din surse corecte
Importanța sportului și ieșirilor zilnice în aer liber
Importanța reformării sistemului educațional în sensul unei educații centrate pe nevoile copilului
Importanța educației civice și a exersării gândirii critice

Din 2007 și până acum am dezvoltat proiecte comerciale editoriale cu majoritatea agențiilor de PR, brand și publicitate din România, pentru clienți din zona educațională, produse pentru copii și familii, sport, alimentație sănătoasă, cărți, electrocasnice, lifestyle.

Nume:
Ioana Chicet-Macoveiciuc
Adresă blog:
Categorie:
Poziție în clasament:
3
Unici pe lună:
127K