De unde provin datele din clasamentul TopBlog.ro?
Toate datele de trafic sunt preluate automat din Google Analytics pentru blogurile înscrise și aprobate, prin intermediul unei integrări API.

Cum mă înscriu în clasamentul TopBlog?
Completezi formularul de aici, apoi acorzi permisiunile tale platformei.

De unde obţin ID-ul contului meu de Google Analytics?
Găseşti ID-ul în contul tău de Google Analytics, în zona de property. Aici ai un ghid complet, cu screenshoturi. Atenţie! IDul nu este cel din tagul introdus în site.

Ce se întâmplă dacă nu vreau să dau permisiuni de citire în Google Analytics?
Fără permisiuni de citire aplicația nu poate prelua datele de trafic, așa că nu te poți înscrie în clasament.

Ce se întâmplă dacă revoc ulterior permisiunile de citire?
Dacă revoci permisiunile de citire va apărea o eroare de sincronizare, care va face ca blogul să fie delistat automat din clasament.

Care e diferența dintre un blog individual și un blog colectiv?
Un blog individual este un blog care are un singur autor permanent (chiar dacă are Guest Posts ocazional), în timp ce un blog colectiv este unul cu mai mulți autori.

Am un site de știri care rulează pe WordPress. Îl pot înscrie?
Dacă siteul tău este o publicație de știri și nu un blog colectiv, nu poate fi înscris în TopBlog.

Cum știu că datele afișate sunt cele corecte?
Datele sunt preluate automat din Google Analytics și nu există nicio metodă de alterare a statisticilor. Integrarea tehnică este realizată de echipa SoftLead, pentru ca demersul să fie unul transparent, iar întregul proiect este susținut de eMAG începând cu acest an. Scopul tuturor părților implicate este să ofere o statistică transparentă privind blogurile din România.

Ce fel de bloguri sunt acceptate în clasamentul TopBlog?
Orice blog scris în limba română sau de un autor român poate fi înscris în TopBlog cu condiţia să nu fie un agregator de conţinut sau un subiect ilegal, imoral etc.

Blogul meu nu apare în clasament deşi am dat acces. De ce?
Aprobarea blogurilor poate dura până la 24 de ore pentru că se face o verificare manuală privind corectitudinea datelor (categoria, tipul de blog).

Ce se întâmplă dacă am mai multe bloguri pe acelaşi cont de Google Analytics?
În această situaţie vei primi un email de confirmare pentru un nou token aferent unui alt domeniu.

Ce se întâmplă dacă am greşit IDul de Google Analytics?
Dacă IDul nu este cel corect conform datelor din Google Analytics, sincronizarea informaţiilor nu va funcţiona. În acest fel sunt eliminate şi încercările de fraudă cu IDul unui alt site cu trafic mai mare.

Ce fac dacă nu am acordat acces complet şi înscrierea mea nu funcţionează corect?
Va trebui ca mai întâi să revoci accesul aplicaţiei din contul tău de Google. Găseşti toţi paşii aici.

Cum pot să mă delistez din Clasamentul Top Blog?
Te poţi delista oricând din Clasament urmând paşii de revocare a accesului. Odată ce ai revocat accesul, blogul tău va dispărea din clasament la începutul lunii următoare, atunci când se actualizează datele. Scriptul va observa că ai revocat accesul şi te va delista automat. Poţi oricând să te înscrii din nou dacă te răzgândeşti.